Razboi informativ intre serviciile de spionaj romanesti si cele sovietice imediat dupa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre URSS.

CER SI PAMANT ROMANESC

Acţiunile contrainformative româneşti în primele luni de la anexarea sovietica a Basarabiei si nordului Bucovinei.

Deşi, aşa cum cerea ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost predate U.R.S.S. cu toată infrastructura intactă, bandele de minoritari, precum şi unităţile speciale din trupele regulate sovietice, au zădărnicit evacuarea autorităţilor române, a bunurilor şi a populaţiei.

Multe din unităţile Armatei române în retragere, au fost răzleţite, soldaţii, în foarte multe cazuri – reţinuţi de ostaşii sovietici şi împiedicaţi să-şi continue evacuarea.

Unii din soldaţii români reţinuţi de bolşevici, au reuşit să treacă legal în România şi după fixarea hotarului pe Prut, prin Comisia de repatriere, alţii ilegal, prin penetrarea noului hotar, cu toate riscurile asumate, revenind la unităţile lor. Însă, odată ajunşi, şi unii şi alţii, erau puşi sub supraveghere, fiind consideraţi potenţiali spioni sovietici.

Suspectarea acestora în mare măsură era întemeiată, deoarece unii dintre ei au revenit…

Vezi articol original 1.311 cuvinte mai mult

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s